26 noiembrie 2007

Varia #9

Preiau o întrebare cât se poate de legitimă a unui copil de grădiniţă: domne, de ce casele se construiesc întotdeauna … afară ? :)


*


Toţi filozofii au încercat să explice lumea pe baza unui sistem ce are în centru o anumită noţiune centrală : Epicur – atomii, Platon – Ideile, Schopenhauer – voinţa, Blaga – misterul (ca să dau nişte exemple de manual) etc. Aceste demersuri (vorbesc de gânditorii a-deici) sunt juste metodologic, dar eronate principial. Îmi par asemeni unui pahar jumătate plin, jumătate, evident, gol.

Plin – întrucât posedă valabilitate metodologică prin încercarea de a cerceta totul sistemic.

Gol – deoarece efortul lor cognitiv este supus funciarmente eşecului din cauza faptului că noţiunile centrale ale sistemelor filozofice respective sunt orice altceva decât dumnezeirea. După cum, dacă încerci să demonstrezi teorema lui Pitagora pornind de la premisa că triunghiul are oricâte laturi, dar nu trei, îţi refuzi din capul locului orice şansă de a îţi atinge scopul propus. E drept, o parte din presupunere ar fi valabilă şi funcţionează deci până la un punct: triunghiul are într-adevăr nişte laturi. Problema e că are exact trei, ipoteză pe care ai exclus-o din start.

La fel, atomii sunt într-adevăr elemente constitutive ale materiei, dar nu ei au generat-o – deci nu o pot explica. Voinţa – clarifică într-adevăr o bună parte din perpetuarea instinctivă a vieţii, însă nu are cum să lămurească cum este cu iubirea ori moartea. Dacă voinţa ar fi realmente totul, ar înfrânge şi moartea. Şi aşa mai departe.

De ce cercetarea sistemică e, cu toate acestea, valabilă ? Deoarece sistemul, organizarea, ne-fragmentarismul ori ne-dezintegrarea (mărci ale demonicului) reprezintă o lege (nu cea esenţială, totuşi) a creaţiei. Creaţie însă a Creatorului.


De unde atâta siguranţă în existenţa divinităţii ? Primo: e ceva de bun-simţ. Secundo: Paul Evdokimov – „De ce vrei să îţi demonstrez eu că există divinitatea ? Demonstrează tu că nu există !” Raţionament de bun-simţ.

2 comentarii:

Anonim spunea...

nu mai fi asa de radical, "hedonist" esti si tu cateva ore pe zi:))
sau macar pe saptamana."placerea estetica"- gidilare neuronala-placerea are alt sens in acest context, tin sa te contrazic si sa nu-ti dau dreptate .

-in legatura cu Cioran, sunt de acord, tipul semnifica si demonteaza in acelasi timp ceea ce a semnificat anterior.

-Blaga si restul cautau sa-si explice lumea, sistemele lor sunt raportari la sinele lor- nu sunt incercari reale de a intelege ratiunea de dincolo de fiinta, ei doar identifica motorul miscarii universale. Iar acel punct este infinit si i se subordoneaza o infinitate de abordari- ca e misterul, ca e atomul, ca e vointa, punctul este format din toate si in acelasi timp este diferit.
Dumnezeu nu poate fi inteles, conceput, sau restrans prin logica.

Andrei spunea...

1. "placerea are alt sens in acest context" - presupun ca te referi la "alt sens decat cel obisnuit". Or, asta am zis si eu:"Vocabula „plăcere” mi se pare cât se poate de neinspirată – acesta din cauza, dacă nu neapărat sensului ei denotativ, cel puţin a CONOTATIILOR [s.m.] sale".

Ma deranjeaza cuvantul 'hedonism' - al carui prim indice semantic e, repet, cuvantul 'placere', in masura in care impliciteaza trairea senzoriala ca MAXIM al existentei umane, negand deci valabilitatea trairii sufletesti/spirituale. Nu am zis, asadar, ca placerea e rea :)), ci e rea DACA e socotita ca fiind TOTUL. In acest context, rezulta mai clar de ce dezavuez si sintagma de "placere estetica" - pt ca, volens-nolens, conoteaza ideea aceasta a hedonismului, pentru mine cel putin. Daca vrei, e vorba de 'a nu vorbi de funie in casa spanzuratului'. Pur si simplu cuvantul mi se pare prea impur (dupa cum e destul o mica picatura de cerneala pt a colora toata apa din pahar) pentru a desemna un mecanism fundamental al artei.

"Gadilare neuronala" - fix acelasi lucru cu 'placere', in sensul in care se refera tot la un mecanism EXCLUSIV fizic, biologic. Cu riscul de a ma repeta, "placere estetica" mi se pare o exprimare reductionista - reduce arta, care se adreseaza SUFLETULUI/EMOTIEI, adica unui ceva SUPRAmaterial, la ceva biologic.Ceea ce arta NU e.

2. Cioran e o hahalera,deci. :)))


3.Rationamentul tau se contrazice de doua ori:a) "acel punct este infinit si i se subordoneaza o infinitate de abordari- ca e misterul, ca e atomul, ca e vointa, punctul este format din toate si in acelasi timp este diferit". Daca 'punctul' e format din TOATE acelea, cum poate avea pretentia DOAR UN astfel de element sa il explice, ignorand deci o intreaga serie de alte elemente la fel de relevante ?
b)"sistemele lor sunt raportari la SINELE LOR- nu sunt incercari reale de a intelege ratiunea de dincolo de fiinta, ei doar identifica MOTORUL MISCARII UNIVERSALE." - adica filozofii cautau in "sinele lor" ceva DIN AFARA acestuia,respectiv "MOTORUL MISCARII UNIVERSALE". Cauta inauntru, deci, ceva ce e in afara... Fals. (Presupozitia e ca "MOTORUL..." nu e in SINELE filozofilor. Si e o propozitie peremptorie.)

In plus:
"ei doar identifica motorul miscarii universale" - nu as zice ca asta fac TOTI filozofii.daca ne gandim la cei antici (foc, apa , atom etc.) - da. insa presupozitia suprageneralizeaza.

"nu sunt incercari reale de a intelege RATIUNEA DE DINCOLO DE FIINTA, ei doar identifica motorul miscarii universale. Iar acel punct este INFINIT". Recte, filozofii nu cauta dincolo de fiinta -care este FINITA - , dar "identifica motorul miscarii universale", care e, "INFINIT"("Iar acel punct este INFINIT"). Deci identifica ceva finit care este,practic...infinit. Contradictie. :).
Sau:fiinta nu e de fapt FINITA, deci e INFINITITA, deci niciun concept FINIT (mister, atom , vointa) nu o poate explica.E drept, asta in masura in care aceste concepte se preteaza realmente la dualitatea finit/infinit.

"Dumnezeu nu poate fi inteles, conceput, sau restrans prin logica." - corect. Dar care e relevanta aici ? Era vorba despre a explica lumea, nu pe DUmnezeu. A spune ca la baza lumii e El - cum sustin eu - nu e acelasi lucru cu a-L intelege chiar pe El. Religiile toate neaga aceasta posibilitate, apeland la acel tip de cunoastere numita 'apofatica'.

Spunand ca Dumnezeu e la baza lumii e acelasi lucru cu a vedea o lumina f puternica in noapte: nu poti sa privesti exact in ea (=a-L cunoaste pe Dumnezeu), insa poti sa identifici din ce directie straluceste (=poti sa ai un demers CORECT in a cunoaste LUMEA).


Multumesc mult pt vizita si pt timpul acordat ! :) Oricum, cred ca acest dialog e profitabil pt ambele parti. Pacat, totusi, ca nu stiu cu cine vorbesc.
Spor!