„Vedeți, îngâmfaților, mirați-vă și pieriți, că Eu lucrez un lucru, în zilele voastre, un lucru pe care nu-l veți crede, dacă vă va spune cineva“ (Faptele Apostolilor 13, 41). Fie că ne convine, fie că nu, orice creștin ─ și creștin e oricine botezat și cununat în biserică, de un preot ─ care a citit aceste cuvinte și nu s-a gândit în modul cel mai serios, măcar pentru un minut, la posibilitatea ca ele să se refere exact la timpul/timpurile pe care el le trăiește este pe drept cuvânt culpabil de iresponsabilitate. Altfel spus, asta înseamnă să fii căldicel.
În aceeași ordine de idei, respectiv a rigorii de bun-simț a faptului că 1+1 fac 2, nu 7, nu 1,8 și nici măcar 2,003, modelul de raționament al excepției care confirmă regula nu are cum să fie altceva ─ căci figură de stil nu este ─ decât un sofism. Regulă este o lege care se aplică unei anume mulțimi de obiecte. Orice obiect din mulțime, deci, se supune legii respective. Atunci, nu are cum să existe o excepție, adică un obiect din mulțime, deci un obiect care respectă regula, care, simultan, să nu o respecte.
Inexactitatea unei astfel de formule este relevantă nu neapărat prin ea însăși, ci prin faptul că arată cât de ușor ne rătăcim, azi, printre cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu