19 martie 2017

#127 (N. Steinhardt despre fotografiile lui Ansel Adams)

„Zürich, februarie [1980] În eleganta Stockerstrasse, la și mai eleganta galerie Stockeregg: expoziție de fotografii ale americanului Ansel Adams. Anunțurile spun că sunt cele mai scumpe din lume.

Oricum, sunt dintre cele mai frumoase făcute vreodată de mână de om. Adams a început să fotografieze în primii ani ai deceniului 1930. L-au atras îndeosebi peisajele din Yosemite Valley și Sierra Nevada. Tehnician expert, e creatorul unei metode noi de expunere și developare cunoscută sub numele Sistem Zonă. A publicat mai multe volume consacrate artei fotografice.

Bucățile expuse justifică elogiile, uneori hiperbolice, ale comentatorilor. Un eclaraj special pune în valoare și evidențiază nemaiîntâlnita lor stranie putere fascinatoare. Nu sunt fotografii în înțelesul obișnuit al termenului. Sunt niște viziuni, niște fantasmagorii, par a fi fost luate din farfurii zburătoare, sunt în domeniul lor ceea ce sunt poemele lui Lautréamont în cadrul literaturii. Nici microscopul electronic ori laserul nu cred să poată obține imagini mai neașteptate. Realitatea pare să fi fost înlocuită ori scăldată în cine știe ce misterioasă substanță păstrată în tainițele unui castel fermecat. Nu e o realitate transfigurată, e o realitate conformă altor sisteme vizuale, unor globi oculari altminteri alcătuiți. Aparatul fotografic va fi fost scufundat înainte de întrebuințare în acid lisergic ori într-un filtru magic. Sunt și nu sunt copaci, râuri, munți. E o pararealitate, deopotrivă felurită și depărtată de ce vedem pe cât e de felurit depărtat un tablou de Prassinos ori un roman de Julien Gracq de banalitatea spectacolului cotidian înregistrat de cortexul unui om de rând.

Când dispar efectele eclerajului special, fotografiile dobândesc alt chip, emit alte vibrații magnetice. Lumea lui A, lumea lui non-A. Materie, antimaterie. Nucleul izvoditor de energie și tremur nu s-a schimbat.

Plec uluit din galerie, într-atât, încât dau buzna în selecta cafenea vecină West-End și socotind cumpătarea drept zădărnicie, înlocuind chibzuiala prin nesăbuință comand o cafea-natur la ceașcă mare, un toast cu brânză cottage și o porție de plăcintă de mere!”

(N. Steinhardt, Escale în timp și spațiu, Polirom, 2010, pp. 79-80.)

Niciun comentariu: