18 februarie 2018

Tanti Elisaveta


Coboară tanti Elisaveta, coboară de la casa ei din deal, așa cum de zeci de ani o face.




Ninge ca într-o povestire de Cehov și ea coboară, în timp ce mai jos, în vale, 
apele lacului Bicaz tot văluresc.




În drumul bătrânei se află totdeauna mormântul fiului, pierdut acum câțiva ani. 
A rămas singură acum.




 Pentru că e prima ninsoare a iernii, tanti Elisaveta coboară la ruda ei după oi, să le ia acasă.




Bucuroase și ele, animalele o așteaptă.



  
Ea le dă boabe de porumb, iar ele o urmează cuminți. Doar se cunosc de atâta vreme. 



 
Copacii, căpițele, gardul – totul e plin de zăpadă, inclusiv treptele scării. 
Un pas nu fac oile fără tanti Elisaveta.



 
Urcă tanti Elisaveta, urcă spre casa ei din deal, așa cum de zeci de ani o face.



  
Urcă tanti Elisaveta, mereu urcă, și parcă, văzând lumea din unghiul ei, se vede totul mai bine, până și firele și stâlpii de curent electric. Ea și ai săi locuiau în josul văii, însă au fost mutați de comuniști pentru a lăsa loc apelor barajului.




Ajunse acasă, oile zburdă, iar stăpâna lor scoate o cheie.



 
Când nu e cine să-i vadă ochii, ce face tanti Elisaveta?




Privește, zâmbește, spune tanti Elisaveta: e greu, dar te rogi. Maica Domnului te aude.