29 aprilie 2009

Caracterul „real” al fotografiei şi alte povestiri

Articolul pe care îl propun cititorului tratează despre un aspect a cărui lamurire e, după părerea mea, esenţială, şi anume caracterul „real” ataşat total eronat fotografiei, adică, mai precis, pretenţia că cea din urmă este și/sau trebuie să fie realitate propriu-zisă. Că, altfel zis, dacă fotografiez un măr roşu, în cadrul rezultat fructul trebuie să arate exact la fel cum l-a perceput ochiul meu fizic.  Dintr-o astfel de perspectivă apar şi prejudecăţile privitoare la folosirea programelor de editare software şi vizunea steril-puristă asupra chestiunii în cauză. Deşi e ceva adevăr şi în aceste lucruri, rândurile mele încearcă să clarifice nuanţat situaţia.

Să fie, oare, aşadar, fotografia realitate propriu-zisă ? În niciun caz. Interogaţia este evident retorică. Fotografia înseamnă o reprezentare a realităţii, nu aceasta însăşi. Aplicarea termenului de „obiectivitate” în fotografie nu este şi nu va fi niciodată totalmente valabilă, mai ales că, de fapt,  obiectivitatea pură nici nu există. A fi obiectiv este o atitudine conștientă, care e alcătuită dintr-un set de principii. Deși acestea sunt edificate pe cale rațională, ele au la bază, implacabil, premize axiomatice, anterioare actului rațional/verbal. Or, aceste premize sunt adoptate ca atare nu altfel decât prin niște acte de credință, conștiente ori ba, acte care sunt, prin definiție, personale (subiective). Singura diferență, deci, între ceea ce numim obiectivitate și subiectivitate ține numai de factorul moral, de intenție.

Dar să revenim. Brooks Jensen, editorul cele mai valoroase reviste alb-negru, LensWork, oferă un raţionament de bun-simţ: fotografia nu e realitate pentru simplul motiv că, în realitate, mărul cel roşu nu are un centimetru, aşa cum apare într-o poză.
Apoi, realitate este tot ce există. Or, fotograful hotărăşte, subiectiv deci, să fotografieze un anumit om dintr-o mulţime, cutare obiect din mai multe, şi aşa mai departe. Prin simpla alegere a obiectivului/punctului de staţie/filmului/diafragmei etc., fotograful se implică personal în realizarea cadrului. Şi atunci, de unde dispreţul manifestat de atâţia pentru cei ce folosesc Photoshop? După cum aparatul e o unealtă, software-ul reprezintă pur şi simplu un alt tip de unealtă, iar creatorul se foloseşte – dar, nota bene, nu e folosit – de ele pentru exprimarea mesajului pe care doreşte să îl transmită.

Lupta dintre taberele pro- şi anti-Photoshop, se ştie, este foarte veche. E drept, ulterioară celei dintre antici şi moderni, dintre cărăuşi şi transportul feroviar, la apariţia acestuia,  dintre ţesătorii manuali şi proaspăt inventatele războaie mecanice de ţesut ori, în fine, dacă ne întoarcem la înseși începuturile artei scrisului cu lumină, chiar dintre pictori şi fotografi.  Să discutăm totuşi puţin pe marginea unui argument-tip dat de contestatarii software-ului de prelucrare.  Potrivit respectivului argument, diferenţa dintre un fotograf care foloseşte Photoshopul şi unul „pur” ar fi aceeaşi dintre un interpret care face playback şi altul care cântă întotdeauna live.

Majoritatea argumentelor similare au un mecanism asemănător. Analogia pare la o primă vedere cât se poate de justă. E normal să te enerveze un pretins artist care nu face altceva decât să mimeze o melodie de pe un CD. Doar că, de la un punct încolo, devine evident că paralela dintre cele două domenii este de fapt perfect ilegitimă. Şi asta, tocmai pentru că are drept premiză caracterul „real” al fotografiei, în termenii pe care i-am precizat la începutul rândurilor de faţă. Şi, din moment ce aceea este falsă, atunci şi urmarea ei are un statut identic. În ambele domenii, vizual şi muzical, nu mijloacele contează, ci numai produsul finit.

Ce se mai cuvine adăugat aici ar fi că, în cazul unei melodii ce trebuie cântate pe scenă, produsul finit nu e doar varianta cunoscută, să zicem, de public, de la radio/tv, ci ansamblul de melodie cunoscuta de public plus felul în care muzicianul o interpretează în momentul când se află pe scenă. Interpretarea live e diferită de cea înregistrată în studio pentru că, în funcţie de starea artistului, de felul în care relaţionează cu publicul spectator, în funcţie de inspiraţia de moment, melodia poate căpăta – şi capta – amprenta locului şi timpului performării. Andrea Corr, de la formaţia irlandeză The Corrs, a fost întrebată odată cum de nu se plictiseşte să cânte aceleaşi melodii mereu şi mereu. Răspunsul ei : de fapt, de fiecare dată când e pe scenă, e ca şi cum ar cânta, cumva, altă melodie... De aici, impostura clară a playback-ului. Situaţie care, subliniez, nu e asimilabilă imaginii fotografice, din cauza punerii greşite a problemei, a introducerii într-o singură ecuaţie a merelor şi a perelor.

A, că există genuri fotografice –  exemplul cel mai evident, fotoreportajul – mai apropiate de percepţia noastră pur oculară, fiziologică, asupra lumii – da. Dar de la asta până la a suprapune fotografia în ansamblul ei cu acest gen în proporţie de sută la sută, ireductibil, e cale lungă. Mi se pare cât se poate de justificată analogia cu domeniul literar şi cu istoria artei în general, de fapt. Un roman de Balzac va părea mult mai „realist” (de unde şi numele curentului aferent, care, așa cum arăta undeva Tz. Todorov,
este el însuși o convenție, a cărui abilitate de a răsfrânge existența în întregul ei nu este cu nimic mai presus decât a altor modalități de expresie literară) decât „Micul Prinţ” al lui de Saint-Exupéry. Şi de abia aici ar fi problema cu Photoshop-ul: să pretinzi că respectivul cadru aparţine acestei dintâi categorii, cea mai apropiată de realitatea perceptibilă prin ochii fizici, când, de fapt, ai şters sau adăugat nu ştiu ce element. Să vrei să convingi pe cineva că „Odă (în metru antic)” este un text epic de cea mai pură origine. Doar că niciodată, nici o carte, nici o imagine nu vor fi realitate propriu-zisă. Scriitorul/fotograful poate cel mult visa să se apropie asimptotic de axa absciselor, vorba vechii metafore, fără a putea însă a o atinge vreodată. Prin definiţie.

Încă nici asta nu-i totul. În paragraful anterior, am zis că fotoreportajul poate fi socotit cel mai apropiat de realitate. Bun. Dar ce realitate? Cea materială, obiectuală. Dar de ce aceasta ar fi mai presus realităţii mele interioare ? Faptul că azi, la orele 14:37, am fost bucuros e la fel de adevărat ca şi cel că tot azi, la aceeaşi oră, o maşină galbenă era parcată lângă Arcul de Triumf. Ca atare, de ce ar avea cineva dreptul să alunge din fotografie, care nu este decât  un mediu de expresie, fotoreportajele (am ales intenționat să nu pun ghilimele) sufletești ? Doar au fix acelaşi drept la existenţă precum celelalte.


[Publicat pe foto-magazin.ro și în „Foto4All”, numărul 13, august 2012.]

16 comentarii:

Anonim spunea...

Felicitări! Fug să-l citesc...

Bogdan Panait spunea...

Foarte bun, excelent chiar pozele la fel de bune, topica de mare clasa, viziunea la fel.

Te salut.

beze spunea...

Excelent articol mestere, echilibrat si chibzuit - cum (pspun ca) esti si tu. Problemu 'mare e ca, in pofida bunelor tale intentii, se vor gasi fotosospistii de papusoi sa ciunteasca cele spuse de tine - taman pentru justificarea tuturor oribiliciunilor aplicate dupa retete din mos-stramosi. Io m-am impaciuit cu dansu', fotosopu, si dansii, fotosopistii, ca mi-s bordeline. A se folosi dupa principiul 'love me less but love me longer' - mai mult dar in doze mai mici...
:)

Andrei spunea...

salutare. saru'mana, conito si conasilor, pentru ce ziserati. :) cred ca nu ma cunoasteti personal, d-aia ma tot laudati. :P

beze, da, inteleg perfect ce spui. radeam singur de eventualele interpretari. sigur n-o fi cenzurat CSR o parte din comentarii ? :)) stii, orice ar spune oricine, oricare altul poate interpreta in oricate variante.

(legat de asta, intr-un registru mai serios acum, nu stiu, ma gandeam odata la faptul ca la intrebarea '1+1' un singur raspuns e corect, din infinitele posibile. parca ma ia cu friosoane chestia asta uneori. da' cu atat mai mare e meritul aflarii raspunsului, e drept.)

respecte! :)

beze spunea...

Esti haios Andrei. :)

(CSR taie cu grija si frica, e mai atent cu anonimii si mai flexibil cu numele sonore, orisicat de marlaneste s-ar comporta. Asta imi aminteste de un comentariu pe care l-am lasat acu' vreun an (eram intr-o pasa mai veninoasa), cand s-a anuntat un concurs de fotografie knorr (cred)(deci, atentie: FOTOGRAFIE), iar premiile se dadeau prin 1) vot - in sistem aduna gasca, pune-i la click, si 2) tragere la sorti (ah!) How weared is that!? In fine, mi-a sters comentariul, dar l-am iertat, la cata munca de voluntariat baga, il inteleg. Concursu', in schimb, jenant. )

ggl spunea...

Hm. CSR amendat pentru eliminat diacritice!

Andrei spunea...

@beze: da, stiu sistemul asta de vot, absolut de doi lei. din cele care inca mai sunt asa, il cunosc pe cel de la SNFT, care are un 'premiu al publicului'.

si da, cred ca munca de voluntariat se face la foto-magazin. e cam unicul site foto cu profilul asta la noi, jos palaria zic eu. eu unul intru mai in fiecare zi pt stiri si pt articole.
de cenzurat, inteleg ce zici, da' parca uneori ramai asa, cu o stare vecina cu greata cand vezi la ce se poate ajunge de la te miri ce, si mai ales de la nume de la care ai pretentii - acei 'fotografi (ne-)fermecatori' de care spuneai si tu intr-un text mai vechi.

@gelu: facem o petitie? :))

beze spunea...

(Da, bagati, dar una online, ca asa se poarta. Salvati lb. Ro. and free Burma!:))

Andrei spunea...

(free Gigi, mai bine. si restu-i doar tacere. :)) )

eugen andronic spunea...

Salut Andrei,
Am citit si eu articolul si mi-a placut, il gasesc echilibrat si la obiect, cu exemple elocvente, bine alese. Profesionistii de la noi, din pacate, folosesc mai mult bita in loc de fineturi. Asta e o boala foarte adinca si greu de vindecat. Faci fotografii bune, asta e mult mai important.
numai bine,
eugen

Andrei spunea...

Salutare, Eugen!
Multumesc foarte pentru cuvintele frumoase. Da, asa e cu profesionistii, mai ales daca te referi la dimensiunea lor uman-comportamentala. Pentru a fi un artist adevarat trebuie sa fii si un om adevarat - nu se poate altfel. De aceea, a fi profesionist nu echivaleaza mereu cu a fi artist.
Lumina lina,
Andrei

beze spunea...

"Pentru a fi un artist adevarat trebuie sa fii si un om adevarat - nu se poate altfel"

'Intr-un oarecare dezacord' - vorba chestionarelor; cum, n-ai vz. poze geniale facute de mizantropi ? ( eu da, chiar f. des :) :) )

Si ce preferi, bata unuia priceput (& marturie-i stau pozele) sau adulatia caldutza a simpatizantzilor ? ;)

despre poza: brutal de sincer, se vede (prea) mult prelucrarea, cerul dramatic etc. Nu detaliez. Da, e dragutza, dar as prefera o gradatzie de griuri mai fina si-un contrast mult mai moale. Ai mancat din lumina. (sa mai adaug ca-mi place finetetzea altor poze facute de tine ? sau ca asta-i strict opinia mea - gustul, daca vrei ? Nu. Sper ca stii asta. Apoi, imi aplic si mie aceleasi interpratari: imi vad adesea pozele maltratate de p.procesare. Din nestiinta si maini nesigure. Si ma crucesc :) Nu impun si nici nu expun. D-aia am sufletzelul impacat. Blogul e un moft, iar pe al tau comentez cazual si din placere.

As for epitete, adjective & alte pretiozitatzi lexicale, da-le 'skip', ia-o asa: in realitate, fara ecran, discutzia probabil ar fi mult mai manierata. Esti pe net Andrei si te-ai expus. :) Ah, ca te-au intepat glumitzele si metaforele indoielnice, te inteleg si te sustin, la o adica. E o garnitura mai nereusita ;)

Al tau, sincer, Beze

(Nu-mi place bocetul si jelitul colectiv. N-aud cand pleaca trenul :) )

eugen andronic spunea...

parca ar fi fain sa mai fie citeva "grade" intre bita si adulatie... chiar si pe net, unde "democratia" e la ea acasa. faptul ca facem fotografii tari ne da dreptul,oare, sa jignim atit de usor? ori e o atitudine "naturala", de co-breslas, la fel cum se practica intre scriitori, pictori sau... soferi?!

beze spunea...

Nu, Eugen, nu ne da dreptul. 'Convietuirea' pe net (la noi in special, dar si prin alte parti), s-a dovedit a fi mai tumultoasa si devianta decat in viatza offline. Nu ca ar fi o scuza, dar intentia mea era sa mut putin 'greutatea' discutiei: nu poti ignora totalmente continutul, doar pt. ca nu-ti plac ornamentele. E valabila si reciproca: nu te poti astepta sa ti se accepte pararea cand o spui atat de aspru. :)

"naturala", de co-breslas, la fel cum se practica intre scriitori, pictori sau... soferi?!

da. :) (mai ales pe drumuri, unde unii soferi umbla , literalmente , cu bate de bsb dupa ei. )

Ca sa ne intelegem (nu ca am fi in dezacord :) : prefer oamenii politicosi. Zi si noapte!

Anonim spunea...

Uite cine te vorbeste:

http://www.foto-magazin.ro/weblogap/archives/2009/05/caracterul_foto.html

Andrei spunea...

@beze: "cum, n-ai vz. poze geniale facute de mizantropi ? ( eu da, chiar f. des :) :) )" - ba da, dar, vezi, niciodata un portofoliu intreg, desi recunosc ca e o performanta greu de atins si de un nemizantrop. la fel, am vazut pasaje foarte frumoase, dar niciodata o opera integralmente valabila. nu ai cum sa nu te dai in vileag la un moment dat, pomul se cunoaste dupa fruct pana la urma. restul sunt doar nimereli si inertii de la un punct incolo. Petre Tutea zicea ca prefera baba rupta in genunchi care se roaga si ea cat poate la biserica unui geniu laureat Nobel plin de meschinarii.

"Si ce preferi, bata unuia priceput (& marturie-i stau pozele) sau adulatia caldutza a simpatizantzilor ? ;)" - pai nici una, nici alta, pentru ca exista si o a treia cale: o parere expusa dur, dar cu intentii pozitive. si cunosc destui fotografi adevarati care stiu sa faca asta. bata unui 'priceput' e tot o bata, iar nesimtirea tot nesimtire e. nu critica ma deranjeaza, stii bine, dupa cum nu stau neaparat nici in caldute adulatii, cum spui tu, ci ma deranjeaza spiritul de Mafalda autoimplicitat in care pretinsa critica este facuta. criticand pe altul, te pui in slujba acestuia, nu profiti de ocazie sa faci o noua dovada de putere. pur si simplu nici nu mai e critica asta. de exemplu: "Insa ma tem ca le-ati supra editat din obisnuinta." - de unde stie el care e 'obisnuinta' mea? etc, ma rog...

"in realitate, fara ecran, discutzia probabil ar fi mult mai manierata. Esti pe net Andrei si te-ai expus. :)" - stiu si stiam perfect, insa asta tot nu e o scuza. (insa, e drept, nici eu nu sunt perfect. sa nu creada cineva ca eu pretind o asemenea enormitate, doar ca e deranjant sa vezi astfel de lucruri de la persoane de la care ai pretentii.)

@eugen - exact asta spun si eu, sa avem putin mai mult bun-simt si respect reciproc. atata tot.

@anonim - stiu, multumesc, discutiile de azi de chiar mai sus de acolo au pornit.

respecte si lumina lina la toata lumea!
multumesc! :)